Jurnal de Sighișoara. Partea I.

Pentru că mie îmi place să ascult muzică în timp ce citesc un articol, uite aici!

Anul trecut pe vremea asta, eram ghid/animator pentru copii într-o tabără cu program. Nu aveam nici cel mai mic habar despre ce ar presupune acest task, plus că eram ferm convins că nu-mi plac copiii. Aveam deja experiența excursiilor școlare, în care trebuia să însoțesc și până la 50 de copii și pentru mine, treaba asta reprezenta mai mult o obligație decât o plăcere. Așa simțeam și vedeam și tabăra ”Micii Vânători de Munte” din Munții Iezer-Păpușa, o obligație în plus pe care trebuia să o duc la bun sfârșit ca să îmi pot vedea, liniștit, de viață. Dar, ceva s-a schimbat acolo! Am început să văd altfel copiii, din simplul fapt că trebuia să petrec o săptămână întreagă cu ei, nu doar 2 zile, și treaba asta m-a făcut să-i înțeleg mai bine, să le apreciez vivacitatea și să-i îndrăgesc mai mult. Ce mă surprindea și mai tare, era că și ei mă plăceau și se atașau de mine, așa cum mă atașam și eu de ei…

Anul ăsta, sunt coordonator. Tot într-o tabără și tot cu copii energici și gălăgioși. Dar de data asta, nu mai simt nici o obligație. Ba chiar, deși știam că o să fie obositor, așteptam, într-un fel sau altul, să înceapă perioada de tabere și să mă pot bucura de energia acestor copii. Locația este Sighișoara, un alt motiv în plus pentru care acest sezon se anunța unul minunat, pentru că (și o spun pentru a nu știu câta oară pe blogul ăsta) este locul meu preferat din toată țara, unde îmi face plăcere să vin de câte ori am ocazia.

Dar, fiind coordonator, și responsabilitățile sunt altele față de anul trecut. Trebuie să mă ocup și de stabilirea programului de activități pe zile, al copiilor, și de instruirea echipei de ghizi, și de partea administrativă (partea mea preferată). Motiv pentru care m-am prezentat la Hotel Poenița, locul unde se petrece tabăra, cu 3 zile înainte pentru a orândui treaba din timp. Și echipa mea de ciudăței (ghizii) au venit mai devreme, pentru a mă ajuta să punem lucrurile în ordine pentru cei mici, de bună voie și fără să le menționez eu ceva.😀

Că tot veni vorba de echipă, trebuie să recunosc că e super interesantă și dedicată. Pe unii din ei i-am avut colegi și anul trecut în tabără (Adina, Alex și Deni), știu cum se descurcă cu cei mici și îmi pun mare încredere în ei, pe alții îi cunosc din Școala de Ghizi care s-a încheiat anul ăsta, fie că e vorba de Iași sau București (Angela, Iulia, Denisa și Beatrice) și care s-au implicat, atât în aplicații cât și în proiectele școlii, pe alții îi cunosc din cantonamentul făcut împreună (Clopotaru) și cu care am petrecut momente frumoase și amuzante, iar cu alții de abia fac cunoștință, cum este cazul dragei noastre asistente medicale (Mary), dar care deja se simte un ghid cu acte în regulă.

Asta este echipa! Team Sighișoara! Unii dintre ei vor pleca, vor veni alții, dar toți își vor aduce aminte de aceste momente, de copii, de colegi, de întâmplările amuzante sau de locurile văzute. Azi ne vin primii copii, iar entuziasmul meu și al colegilor mei, crește din ce în ce mai mult… De azi, începem să creăm amintiri! Pentru noi, pentru ei, pentru tabără…

Team Sighișoara

Team Sighișoara

Mi-e dor de munții mei…

Pentru că mie îmi place să ascult muzică în timp ce citesc un articol, uite aici!

Până să ajung în Iași, cei mai înalți munți pe care îl văzusem erau cei ai Măcinului, și asta se întâmpla, doar când stăteam pe o băncuță de pe faleza Brăilei, într-o zi însorită de vară. Și când te gândești că Munții Măcinului sunt doar de 3 ori mai înalți ca Dealul Copou din Iași (ați auzit bine dragi studenți ai Iașului, de fiecare dată când urcați dealul, de la Râpa Galbenă până în Agronomie, puteți să fiți mândri de voi, că ați urcat o treime din Măcin), poți să-ți faci o idee de cât de vastă era experiența mea cu munții!

Lucrurile s-au schimbat, din punctul ăsta de vedere, în momentul în care am ajuns la facultate. Împins, mai mult de dorința de a face voluntariat, și mai puțin de a cunoaște colege noi, m-am înscris în Liga Studenților de la Geografie și Geologie sau, pe scurt, L.S.G.G. Aici, am avut ocazia să fac parte, mânat de această dorință voluntară, dintr-un proiect de ecologizare pe Munții Ceahlău, și astfel, să fac cunoștință cu Munții! Am urcat pe primul meu traseu montan, am atins primul meu vârf (Toaca, 1904 metri) și am participat, pentru prima oară în viața mea, la o cântare cu chitara. A fost momentul când, am realizat ce înseamnă muntele și energia pe care o poartă cu el. A fost momentul când, m-am hotărât să merg cât mai des pe munte, lucru pe care, de altfel, l-am și făcut și pentru asta, trebuie să mulțumesc ligii care m-a ”corupt”.

De-a lungul timpului, de fiecare dată când simțeam că am nevoie de o pauză, mă duceam în munți și o făceam cu oameni care aveau aceeași pasiune. Pentru că o parte din farmecul muntelui este dat și de oamenii care îl parcurg. Ăsta ar fi un alt motiv pentru care am ajuns să fac parte din Asociația Turistică Ghizii României, pe lângă acela al Școlii de Ghizi. Aici, am întâlnit oameni pasionați, în adevăratul sens al cuvântului, oameni care au o experiență de ani de zile în a urca și explora munții și care și-au centrat viața în jurul acestora. Și tot aici, am trăit și cea mai interesantă experiență montană din viața mea, acum o săptămână, în Cantonamentul ATGR.

Înainte să continui, ca să vă faceți o idee, cantonamentul este un fel de test de maturitate pentru cursanții Școlii de Ghizi care sunt pasionați de tot ce înseamnă montan și care își doresc ca, pe viitor, să devină membri ai Asociației. Ceva asemănător cu stagiul militar din armată, și oarecum, se aseamănă, din anumite puncte de vedere, cu un stagiu militar.

Anul acesta, cantonamentul s-a ținut în Munții Piatra Craiului, munți pe care nu am reușit să-i descopăr până acum și pe care mă bucuram să-i văd. Cabana Gura Râului din Zărnești a ținut loc de cazarmă pentru cei 22 de curajoși participanți și cei 4 fioroși instructori care s-au ocupat cu instruirea noastră. După ce am fost împărțiți pe echipe, timp de 7 zile și 6 nopți ne-am măsurat forțele în diferite probe de aptitudini montane, de supraviețuire, orientare și rezistență la stres. Printre aceste probe s-au numărat orientarea cu harta, orientarea cu busola pe timp de noapte, supraviețuirea pe timp de noapte, prim-ajutor și cea mai frumoasă probă dintre toate, traseul de 10 ore prin Piatra Craiului cu coborâre prin Șaua Crăpăturii! Un traseu foarte spectaculos, dar și foarte dificil, în același timp.

Aș vrea să vă dau mai multe detalii despre ceea ce s-a întâmplat, mai exact, în acest cantonament, dincolo de lucrurile formale enumerate mai sus, dar este un pact tacit, stabilit între noi, cei care am participat, ca tot ce se întâmplă în acest cantonament să rămână acolo, tocmai în ideea în care să nu stricăm surprizele celor care ne vor urma în anii viitori. Ce vă pot spune, însă, este că veți ajunge, în urma acestui cantonament, să vă creați niște prietenii de lungă durată cu oameni care par atât de diferiți la prima vedere, dar de fapt sunt atât de asemănători. Veți trece prin atât de multe experiențe împreună, încât la final, o să vă fie foarte greu să vă despărțiți unii de alții. Același lucru l-am pățit și noi, cei din echipa roz (Mihai, Cristi, Diana, Andreea, Angi), echipa galben (Ioana, Andrei, Adrian, Ana, Alexandra), echipa vernil (Mihai, Laura, Rebeca, Victor), echipa albastru (Cristina, Cristi, Alex, Georgiana) și, nu în ultimul rând, echipa verde (Eliza, Adelina, Vali și subsemnatul), când am fost nevoiți să ne luăm rămas bun de la ceea ce ne-a apropiat, atât de munte, dar și de noi…

Și încă ceva, vor fi foarte multe alarme! Atât de multe, încât sunt șanse foarte mari să te prindă la duș (cum am pățit eu), dormind cel mai dulce somn de la naștere și până acum sau, în cel mai nefericit caz, meditând în poziția lui Buda! Gata! Atât! Nu mai zic nimic! Las pozele să vorbească!

Photo Credit (unul dintre colegii de suferință): CristianGeorge.biz

Travel on!

 

Tur în Iași!

Pentru că mie îmi place să ascult muzică în timp ce citesc un articol, uite aici!

Primul meu tur de oraș, în calitate de ghid de turism, a fost în Iași! Primul meu tur de oraș, în limba engleză, a fost în Iași! Cele mai multe experiențe, ca ghid de turism, le-am avut în Iași! Pot spune că știu poveștile orașului (nu toate, pentru că mai sunt multe de descoperit) ca-n palmă, și nu scap niciodată ocazia să le împărtășesc oricui are răbdare să le audă, turist și prieten deopotrivă.

Și pentru că nu există ambasadori ai orașului mai buni decât ghizii sau bloggerii (în afară de cei care fac parte din ambele categorii :D ), ne-am hotărât să combinăm aceste două bresle într-o forță de promovare a Iașului. Sub egida Școala de Ghizi Iași și Kooperativa 2.0 Iași, am pornit pe principala arteră turistică a orașului, Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt sau Ulița Mare a boierilor. Pentru mine și colegii mei ghizi, Alex și Victoria, era un traseu prea bine cunoscut, pentru tovarășii mei kooperativizați însă, surprizele aveau să se țină în lanț.

*FUN FACT: Știați că pentru o bună perioadă de timp străzile din orașele românești au fost denumite „ulițe”? Denumirea își are originile în cuvântul slavon „ulica”, folosit încă în Polonia, Cehia sau Slovacia. De pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, am început să preluăm modelul occidental de „stradă” (it.  „strada” ) sau „bulevard” (fr. „boulevard”) și am renunțat complet la vechea denumire. Popular, termenul se mai păstrează încă, la sate, doar în vorbirea colocvială.

Printre obiectivele cele mai importante descoperite pe bulevard/uliță, o să le enumăr pe cele mai importante mai jos:

TEATRUL NAȚIONAL „VASILE ALECSANDRI”

Inclus de curând de BBC într-un top al celor mai frumoase teatre din lume care îți taie respirația, această bijuterie neoclasică merită văzută atât din exterior, cât și din interior. Fie că mergi la un spectacol de teatru, operă sau operetă, nu ezita să arunci o privire către plafonul superb pictat, cu nimfe și îngeri, totul fiind transpus într-o veritabilă alegorie a vieții. Holul încadrat într-un stil rococo sau faptul că este singurul teatru din România care are o cortină pictată sunt alte elemente de unicitate care fac din teatrul nostru o mândrie locală și națională.

CATEDRALA ROMANO-CATOLICĂ

Puțini știu, dar undeva lângă Catedrala Mitropolitană se mai află o Catedrală, la fel de importantă și frumoasă. Arhitectura modernistă și abundența de simboluri religioase interioare, dar și exterioare, fac din această clădire o pată de culoare pentru stilul de secol al XIX-lea al bulevardului/uliței. Faptul că deține cea mai mare orgă din Moldova și a patra din România îți oferă un motiv în plus să calci pragul catedralei, la unul dintre desele concerte de orgă. Și nu pot să închei fără să-l menționez pe ghidul catedralei, domnul Emil Bejan, cel care respectă vorba populară „omul sfințește locul” și ne-a oferit surpriza de a urca pe balconul catedralei pentru a ne putea bucura de o panoramă frumoasă a orașului.

PALATUL CULTURII

Probabil că cireașa de pe tort a turului nostru a fost vizita, în premieră, înainte de ziua porților deschise de pe 27 aprilie, a Palatului Culturii. Personal, recunosc că nu am avut niciodată șansa de a vedea Palatul pe interior, în mare pentru că, atunci când am ajuns în Iași, era deja închis pentru renovări. Între timp, am terminat facultatea, m-am făcut ghid de turism și am condus o mulțime de turiști până la el, dar de văzut… Devenise un pic frustrant, mai ales că tot auzeam povești de la alții despre cât de fain este. Și într-adevăr, a meritat să suport toată agonia așteptării. Ca să îți faci o idee de ce se merită să vezi Palatul Culturii cât mai curând posibil o să-ți expun câteva motive mai jos:

  • frescele murale ale regilor daci, împăraților romani, domnitorilor și regilor români din Sala Voievozilor
  • frescele cu imagini ale Iașului vechi și nou din Sala Henri Coandă
  • pasaje ale vechiului palat domnesc expuse și acoperite cu pexiglass
  • o reproducere a unei săli de judecată din perioada interbelică
  • liftul către ceasul din turn, care poate fi vizitat în grupuri de maxim 6 persoane
  • panorama asupra orașului și, în mod special, asupra bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt
  • mozaicul heraldic din holul central, cu reprezentări gotice de dragoni, acvile bicefale și grifoni.

După data de 27 aprilie, intrarea se va face pe bază de bilet de intrare, așa că sfatul meu este să profiți de Ziua Porților Deschise la Palat. Dacă nu reușești, totuși, să ajungi la deschidere, tarifele de intrare le găsești pe site-ul oficial.

Finalul turului ne-a găsit pe toți, bloggeri și ghizi, în cârciumă! Și nu orice crâșmă, ci una cu stil, moldovinesc. Cârciuma Veche, situată pe Ulița Veche, a fost locul cel mai potrivit unde să ne calmăm stomăcelul după finalul de tur, mai ales că se încadra perfect în tematica zilei. Meniul încărcat cu regionalisme nu făcea altceva decât să ne stârnească curiozitatea legată de ceea ce o să găsim în farfurie. Și spre fericirea noastră, ce găseam în farfurie, era și foarte gustos, mai ales porția de mici potcoviți. Complimente bucătarului!

Vă mai las cu o serie de fotografii realizate de colegii noștri, Victor Cojocaru și Constantin Ciobanu, și vă urez deja tradiționalul Travel On!

 

Scurtă incursiune în Bulgaria!

Pentru că mie îmi place să ascult muzică în timp ce citesc un articol, uite aici!

Cred că nu e prima oară când spun că meseria de ghid de turism îți oferă enorm de multe oportunități și provocări, și mă conving de asta, cu fiecare tur de oraș pe care îl fac, fiecare excursie, aplicație, vizită ș.a.m.d. Descopăr o mulțime de locuri noi, oameni noi, mentalități noi, la fiecare pas pe care îl parcurg pe acest drum asumat de mine acum ceva vreme.

De data asta am avut ocazia să-i vizitez pe vecinii noștri de la sud de Dunăre, împreună cu colegii din ATGR și o mulțime de cursanți și turiști din școlile de ghizi din Iași și București într-o nouă aplicație din cadrul cursului de ghid național. Ceea ce am reușit să descopăr, dincolo de Podul Prieteniei, a fost o țară, nu foarte diferită de a noastră, dar parcă cu ceva în plus.

Am plecat într-o vineri seara, îmbarcați în 3 autocare, unii mai veseli, alții mai obosiți, cu direcția Giurgiu-Ruse. Ajunși în vamă, după ce am parcurs un Pod al Prieteniei în renovare, am fost nevoiți să așteptăm verificarea fețelor noastre, nu foarte drăguțe, din buletine. Îmi imaginez, uneori, cât de tare se distrează vameșii când văd o moacă de lemur prin buletine și râd de le crapă obrajii, dar sunt sigur că asta nu se întâmplă niciodată… După o verificare succintă, am fost invitați de vameșul responsabil de tură, să ne ofere câteva indicații valoroase pentru meseria noastră, cum ar fi procedurile de trecere a vamei cu un grup de turiști, care este baza legală de trecere a minorilor peste graniță sau care este profilul unui urmărit internațional.

După ce am absorbit toate informațiile în căpșor, ne-am văzut de treabă pe drumurile patriei bulgărești până în capitala țării, Sofia. Locul de popas, Catedrala Alexandr Nevski, simbol al eliberării de sub dominație otomană și monument reprezentativ al orașului. Nu doar că excelează în materie de arhitectură neobizantină, dar cupola face toți banii. La propriu! Pentru că la baza ei, stă scris cu litere suflate în foițe de aur, rugăciunea Tatăl Nostru. Nu degeaba este Catedrala Patriarhală a Bisericii Ortodoxe Bulgare (BOB).

După ce ne-am luat porția de cultură și aer proaspăt de dimineața, ne-am reluat locurile din autocar și am pornit către cazarea noastră din stațiunea montană Borovets. Mai exact, Hotel Rila de 4*! Condiții? De 4* cu plus! Camere ultramoderne, piscină, bar, club de noapte, restaurant, săli de conferințe, casino, sală de sport etc. Dacă vrei să petreci timp de calitate, ăsta e locul perfect.

Ajunși la hotel, ne-am grăbit să ne cazăm și să ne schimbăm, pentru că în program, urma escaladarea munților cei mai înalți din Bulgaria și Balcani, Munții Rila cu vârful Musala ca cel mai înalt punct (2925 m). Echipați cu cel mai bun echipament montan, am pornit, din fața hotelului, incursiunea în munți. După ce am depus un efort fizic incredibil, am ajuns la telegondolă, care avea să ne urce 1000 m până sus în vârful Yastrebets (2370m). De acolo, unii dintre noi au continuat traseul, pe jos, până în vârful Musala, ceilalți, mulțumiți fiind, de cucerirea Yastrebets-ului, am rămas la un ceai cald la cabană. Peisajul? Las pozele să vorbească de la sine!

După un somn liniștit, mulțumiți de cucerirea munților, și un mic-dejun copios, am pornit în a două zi a expediției noastre din Bulgaria. Scopul principal fiind, de data această, bijuteria medievală, Veliko Tarnovo, împreună cu cetatea care o veghează, Tsarevets. Ghidul responsabil de prezentarea acestei minunate cetăți? Nimeni altul, decât eu. Nu puteam să scap ocazia să fac asta, mai ales că sunt un fan declarat al Sighișoarei, iar în Bulgaria, Veliko e Sighișoara. Ce trebuie reținut despre fortificația Tsarevets care veghează orașul medieval Veliko este că, a fost capitala celui de-al doilea imperiu bulgar, după alungarea bizantinilor de către frații Asan și timp de, aproximativ 200 de ani, a rămas necucerită, până la sosirea otomanilor. Astăzi, pe lângă zidurile de apărare, se mai păstrează foarte bine și clădirea Patriarhiei care este pictată, în interior, într-un stil nonconformist.

O dată finalizată prezentarea și vizitarea cetății, ne-am permis să străbatem și străduțele înguste și întortocheate, înconjurate de clădiri de secol 18, ale orașului medieval Veliko, unde am servit și masa și ne-am achiziționat suveniruri pentru cei dragi sau dușmani.

Întoarcerea acasă a fost una lipsită de evenimente neplăcute, iar trecerea vamei a fost mai simplă decât data trecută, poate pentru că vameșii nu mai erau amuzați de fețele noastre de lemuri. Ajunși în București, ne-am luat la revedere unii de la alții, cu promisiunea că o să ne revedem în luna mai, pentru o altă incursiune, de data asta mai la est.

DE REȚINUT

  •  moneda oficială a Bulgariei este leva (leu) și varianta cea mai bună de a achiziționa leva, înainte de a călători acolo, este de a face comandă, la orice bancă BCR din orașul tău, cu două zile înainte, menționând suma care îți este necesară. Banii se ridică de la sucursala pe care o specifici în urma comenzii. Cursul valutar, oscilează în jurul a 2.35 lei pentru 1 leva.
  • se poate plăti în euro și chiar în lei, la anumite magazine, restaurante, popas-uri, hoteluri etc., dar nu este o regulă general valabilă, plus că valoarea reală este exagerată când folosești altă monedă decât leva.
  • la traversarea vamei nu ai nevoie decât de cartea de identitate, procesul în sine fiind unul foarte rapid, aproximativ jumătate de oră, cu tot cu trecerea Podului Prieteniei între Giurgiu și Ruse. Foarte important, podul este în renovare și se circulă destul de greu pe el.
  • copiii minori, au nevoie de procură legalizată semnată de ambii părinți pentru a traversa granița singuri.

Credite Fotografii: Cristian George

Travel On!

Kooperativa 2.0 Iași, un film de succes!

Pentru că mie îmi place să ascult muzică în timp ce citesc un articol, uite aici!

Dacă mai țineți voi minte vă povesteam, acum ceva timp, despre prima mea întâlnire oficială cu bloggerii din Iași și despre cum speram eu să nu fie și ultima? Se pare că nu a fost, pentru că marți, am participat la un alt blogmeet cu ei!😀

Și nu oriunde, ci la Cinema Bistro! Un loc unde am fost de multe ori, să mănânc, să beau, să stau de vorbă cu cineva drag. Îmi place foarte mult locul, din 2 motive foarte bine întemeiate și anume:

– este situat lângă Coloseul Bragadiru de pe Strada Lăpușneanu și de aici și asocierea foarte frumoasă a numelui localului cu această clădire de început de secol 20. După ce a fost berărie-cofetărie (n-am înțeles exact cum a funcționat treaba asta), Bragadiru se transformă în Cinema Mircea în anii `20 . Și asocierea nu se oprește aici, tot prin acei ani, în frumoasa grădină de vară din spatele clădirii, un cineast pe numele de Jaques Leibovici, proiectează câteva filme mute, o premieră pentru Iași.

– mâncarea este demențială și m-am bucurat să degust încă o dată din burger-ul meu favorit, Fast & Fantastic Chicken, care mi-a satisfăcut apetitul de necontrolat după o zi de mâncat covrigi la birou. Meniul, desigur, este mult mai diversificat de atât, și găsiți și salate, supe sau chiar șnițel.😀 Dar hai să las pozele să vorbească de la sine!

Pot spune, în urma acestui meet, că blogosfera ieșeană urmează să se revitalizeze frumos! (ce moment bun mi-am găsit să îmi deschid blog-ul acum, nu?) Și asta pentru că ne unim cu toții forțele să pornim Kooperativa 2.0 în Iași, un proiect care a avut succes în București și care, la inițiativa lui Chinezu` și a Andreei, se va deschide și în Iași. Ce presupune proiectul? Păi, printre altele, scopul principal este să demonstrăm mediului de afaceri ieșean că avem o comunitate puternică și că se pot baza oricând pe noi.

Credeți-mă pe cuvânt, când vă spun că nu am știut, până în acest moment, că suntem atât de mulți și din atâtea domenii. Vechi sau noi (dintre care cel mai nou sunt eu, la mică distanță de Ramona, deși mai trebuie dezbătută ideea), frumoși sau urâți (aici nu e nimic de dezbătut în cazul meu), înalți sau scunzi (sunt mai înalt decât majoritatea fetelor), ne-am strâns cu scopul de a ne cunoaște și de a pune la cale următoarele evenimente, care vor fi: ME-MO-RA-BI-LE!! Abia aștept!

Și ca să vă faceți o idee despre cât de mulți și diversificați pe domenii suntem, priviți un pic pe lista de mai jos:

Blog-uri Generaliste: Andreea IgnatOana Blaga, Ciprian Ionuț Vacariu, Bogdan Mihai Alupoaie, mi amigo Dragoș Bârgăoanu, Bianca Roxana Ionel, Alexandra Bohan, Alexandra Ignat, Mariana Doroșenco, Durbacă Ionuț Lucian, Anda Elena Pintilie, Robert Ciobotaru, Isabela Nitica, Vali Popa, Etienne Ignat, Elena Pădurariu

Bloguri de Fashion și LifeStyle: Daniela Macsim, Ema Pohrib, Diana Cătănoaia, Ramona-Elena Cervenciuc, Andreea Chirila

Bloguri de Muzică, Concerte: Bogdan Besliu

Bloguri de Parenting: Andreea Crețu

Bloguri de Prăjituri și Torturi: Dana Burlacu Visternicu

Bloguri de Fotografii: Paul Pădurariu, Constantin Ciobanu

Ceea ce se poate observa din lista de mai sus este că singurul care scrie despre travel sunt eu și că stăm foarte bine la capitolul fashion (cred că mă reprofilez și o să scriu despre fashion… montan…).

De fotografii s-a ocupat fotograful nostru de nuntă – Paul Pădurariu și pentru asta țin să-i mulțumesc pentru că selfie-urile mele au fost jalnice și dacă nu erau fotografiile lui, nu mai aveam ce să afișez în articol. Vă las mai jos cu o parte din ele și abia aștept următoarele întâlniri și evenimente marca Kooperativa 2.0!

Travel On!

 

Super Minicircuit în Transilvania!

Pentru că mie îmi place să ascult muzică în timp ce citesc un articol, uite aici!

Așa cum obișnuim frecvent în Școala de Ghizi, weekend-ul trecut am pornit într-o nouă aplicație alături de cursanții și turiștii școlilor din Iași și București. În total, în jur de 200 de pătimiți ai călătoriilor, 100 de moldoveni și 100 de bucureșteni. Destinația, Transilvania! Mă rog, nu toată, dar o bună parte din ea. Și pentru că ne-am propus să vizităm multe obiective turistice interesante pe traseu, vineri la ora 22:00, am pornit la drum cu mult entuziasm, exuberanță, sete de cunoaștere și… somn ( bine nu am dormit chiar toți, pentru că unii au preferat, în loc să doarmă, alte activități, mai gastrice.😀 ). Până la întâlnirea cu prietenii din București, ne aștepta un drum lung și anevoios, dar și o mică escală într-o cetate adormită…

 

Sighișoara

Am spus lucrul acesta de nenumărate ori, dar nu pe blog și cred că e timpul să declar și aici: dintre toate locurile în care am făcut ghidaj, Sighișoara este, de departe, my number one! Ador această cetate medievală, încă bine păstrată și singura, încă locuită, din estul Europei. Este locul unde, în orice moment, turiștii simt nevoia să fie ghidați, iar ghizii să ghideze. Și pentru că voiam să păstrez tradiția de anul trecut, mi-am asumat și anul acesta, turul de cetate pe timp noapte, pentru că nimic nu-mi face mai mare plăcere, decât să fiu ghid în Sighișoara, nici măcar în Iași sau Brăila! Așa că, împreună cu viitorii ghizi și turiștii noștri, am povestit despre saxoni, sași, bresle, turnuri, bastioane, curuți, lobonți, cavaleri și domnișoare, fără să fim deranjați, pentru că ăsta e avantajul unui tur de noapte. Ești doar tu cu turiștii tăi, cu care poți să vorbești pe un ton normal, ba chiar un pic mai încet pentru că ai tot timpul impresia că trezești pe cineva. Ca să nu mai zic, că îți este mult mai ușor să fii ascultat și te simți mult mai bine, știind că cineva te bagă în seamă. Ai timp să te uiți la clădiri, la monumente, să le observi fiecare gravură sau motiv, fără să te simți grăbit că sunt și alții care vor să vadă ce vezi tu! Sighișoara e drăguță și antrenantă când e trează, dar e într-adevăr frumoasă atunci când doarme!

 

Salina Turda

Din Sighișoara, ne continuăm drumul nestingheriți către cea mai interesantă salină din România și cel mai frumos loc subteran de vizitat, din lume! Acolo, ne-am împerecheat (la propriu și la figurat) cu ai noștri colegi bucureșteni în grupuri de câte 50 persoane și am pornit, alături de un ghid local, către adâncurile lumii subterane sărate. Am vizitat fostele mine: Rudolf, Terezia și Iosif, timp în care, cât ascultam indicațiile prețioase ale ghidului, ne-am lipit limbile de pereții de sare, în virtutea copiilor din noi. Am lins fiecare cât am putut și ne-am continuat traseul pe lângă Altar și Scara Bogaților până am ajuns în locul în care ne puteam plimba cu roata panoramică, cu bărcuța pe lacul din interiorul salinei sau pur și simplu să ne cumpărăm câteva suveniruri. O experiență mai mult decât sărată!

 

Alba Iulia – Cetatea Alba Carolina

Dacă există vreun loc mai înțesat de istorie și mai încărcat de însemnătate națională, acesta este probabil, Alba Iulia! Castru roman în antichitate, capitală politică a Transilvaniei între secolele 16 și 18, reședința de moment a lui Mihai Viteazul și locul oficializării Marii Uniri din 1918, următoarea noastră destinație ne aștepta. Și mai exact, Cetatea Alba Carolina, o fortăreață care simboliza consolidarea puterii habsburgice în Transilvania și care acum ne încânta cu o frumoasă arhitectură barocă.

 

Ochii ni se închideau, burțile cereau mâncare iar picioarele își doreau o frecție, așa că după ce am servit prânzul în Alba Iulia, am pornit către locul cel mai dorit în acel moment și anume, cazarea noastră din Geoagiu-Băi, la Hotel Vacanța. Făcând abstracție de numele demn de un hotel din Eforie Nord sau Sud, hotelul arată chiar bine, are camere utilate modern, restaurant măricel, bar cu prețuri accesibile și piscină.😀

Restul zilei l-am dedicat odihnei și cântării de seară a lui Răzvan, care ne-a încântat urechile, ca de obicei, cu cântecele lui de munte. Cei care au fost mai temerari, l-au ascultat până-n spre dimineață, ceilalți s-au retras subtil către camere, unde îi așteptau mult râvnitul pat. Am adormit cu imaginea limbii mele lipite de pereții salinei și un zâmbet mic, mi s-a așezat pe față, în acordurile sforăitoare ale colegului meu de cameră. (nu dăm nume, Paul).

Și a venit și a doua zi a aventurii noastre! Am servit micul dejun, ne-am decazat, am făcut câteva poze de grup în fața hotelului și am pornit la drum către principala atracție a zilei, o cetate însorită…

 

Castelul Corvinilor – Huniazilor

Îmi place să cred că, atunci când scria romanul său celebru, Bram Stoker avea în cap imaginea Castelului Corvinilor, nu a Branului. Pentru că, într-adevăr, imaginea gotică reprezentativă a arhitecturii castelului, se încadrează perfect cu atitudinea gotică a lui Dracula, cel puțin în filme. Casa lui Iancu de Hunedoara și a lui Matei Corvin, este inclusă deseori în topurile celor mai frumoase castele din Europa alături de nume mari, precum Neuschwanstein. Făcând o plimbare prin încăperile cetății descoperi lucruri noi și interesante la tot pasul, cum a fost și cazul meu și al lui Dan. În timp ce ne aflam în încăperea blazoanelor, observăm amândoi (mă rog doar eu, dar hai să-i acordăm și lui credit) cum pe steagul Corvinilor, pe lângă stema cu un corb cu un inel în cioc, reprezentativă pentru familie, se mai aflau reprezentate și o semilună împreună cu o stea. Cum nu puteam să ne lăsăm curiozitatea nesatisfăcută, am fost împreună la ghidul local (mă rog doar Dan a fost, dar haideți sa-mi acord și eu credit) pentru a desluși misterul. Și se pare că există mai multe variante, printre care o poveste interesantă, cum că în convingerea populară, steaua care se afla mai sus de semilună pe steag, ar reprezenta creștinismul care prezintă partea dorsală către semilună, care reprezenta Imperiul Otoman. O altă variantă ar fi că lui Iancu de Hunedoara, i-au plăcut foarte mult aceste semne și a considerat potrivit să le folosească. Hmm… nu știu ce variantă să aleg…

 

Biserica Densuș

Cu gândul încă la misterul semilunei, am pornit către ceea ce cred eu că este cea mai ieșită din comun biserică din țară, în mare parte pentru că a fost construită pe ruinele unei alte construcții din antichitate, ceea ce îi oferă o anumită unicitate și îi conferă o imagine stranie. Și ca lucrurile să fie și mai interesante, se pare că a fost construită din piatră adusă de la…

 

Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Ajunși și la ultimul obiectiv din calătoria noastră din Transilvania, nu puteam să plecăm fără să vedem fosta capitală a provinciei romane Dacia, care se află la aproximativ 40 km distanță de capitala regatului dac Sarmizegetusa Regia. Construită la porunca lui Traian, devine metropolă sub domnia lui Alexandru Severus. Păstrând aceste informații în minte, facem câteva selfie-uri și ne pregătim să plecăm către Hațeg unde urma să servim masa, la Hotel Ferdinand.

Ne stăvilim foame și ne luăm rămas bun de la frații bucureșteni, cu promisiunea că ne revedem în Bulgaria, la fel de entuziasmați, exuberanți și cu sete de cunoaștere ca și până acum, doar că de data asta, o să urcăm și-un munte…

 

de menționat…

Cascada Clocota

Unii dintre colegii mei, înainte de a servi micul dejun la hotel, au tras o fugă în zorii zilei, până la Cascada Clocota care, în opinia mea, e mult mai frumoasă decât mult lăudata cascadă Bigăr. But it`s just my opinion!

 

Credite Fotografii: Claudiu Bîrliba, Călător prin România și ATGR

Travel On!

 

 

 

Primul Blogmeet?

Pentru că mie îmi place să ascult muzică în timp ce citesc un articol, uite aici!

Acum mai bine de o săptămână, într-o zi friguroasă de februarie am fost pentru prima oară unde îmi doream să fiu de mult. Nu am mai fost niciodată, nu pentru că nu-mi displăcea ideea, dar pur și simplu, nu eram foarte ancorat sau pus la punct cu ce se întâmplă. Îmi doream de mult să particip, dar nu am avut niciodată ocazia să merg cu cineva care să înțeleagă ce se întâmplă și să mă facă și pe mine să înțeleg în același timp. Dar se pare că în această zi de februarie, 27 februarie mai exact, toate condițiile ca eu să particip erau satisfăcute și astfel, împreună cu Dragoș și Sorina am fost, pentru PRIMA OARĂ ÎN VIAȚA MEA…. la un meci de rugby!

Ba chiar la un meci de rugby între naționala României și cea a Rusiei, care s-a jucat pe Stadionul Emil Alexandrescu din Iași, meci care a fost câștigat de România cu un neverosimil 30 la 0! Superb meci!

Dar nu despre asta trebuia să fie articolul de astăzi ci despre primul Blogmeet din Iași la care am participat oficial, ca BLOGGER. Pentru că la blogmeet-uri am tot participat de-a lungul timpului, incognito, în mare parte pentru că mă știam cu o parte din bloggerii din Iași de dinainte să mă apuc să scriu și să devin, oficial, unul de-al lor. Și ca să înțelegeți legătura cu meciul de rugby, trebuie să știți că motivul principal pentru care s-a organizat acest meet a fost venirea unui fanatic de rugby și blogger de succes din Bucale, în urbea noastră de pe cele 7 coline. Mai exact, Chinezu`! Și pentru că domnul în cauză a bătut atâta drum, cu avionul, până în orașul nostru, a zis că ar merge și o întâlnire cu noi, moldovenii.

Întâlnirea s-a ținut în The Trumpets, printre puținele locuri din Iași, unde mai găsești un London Pride și o trompetă pe post de pișoar (nu am folosit-o niciodată, în mare parte pentru că mă panichează ideea că ar putea să înceapă oricând să cânte în timp ce o folosesc… deși știu că nu cântă, dar totuși…). Acolo m-am revăzut cu Andreea și reauzit cu râsul ei inconfundabil, cu Etienne, soțul Andreei și cu Alexandra, o parte din sisterhood-ul Bohan. Plus, cei cu care nu am avut ocazia să mă cunosc până acum sau să mă cinstesc la o bere cu ei și anume Andreea Scarlat, Constantin Ciortan, Bogdan Beșliu, Anda Pintilie, Anamaria Mocanu și Bogdan Alupoaie. Și bineînțeles, băjeții mei, Dragoș și Alex, care erau mai familiarizați ca mine cu ce se întâmpla acolo (bine, doar Dragoș că Alex era și el în plop, ca mine dealtfel).

Practic, ce a însemnat această întâlnire? Să fiu sincer nu știu exact, dar din câte am înțeles ulterior de la Andreea și Chinezu`, se întrevede o înviorare a blogosferei din Iași. Mai multe detalii nu am, aștept și eu să văd ce urmează să se facă cu această înviorare și dacă se face ceva cu cap, poate reușesc să ajut și eu cu ceva. Dar pentru mine personal, întâlnirea a însemnat o ocazie nu mai bună de networking și socializare cu oameni noi. Am înțeles mai multe lucruri despre rugby de la fanaticii de Dragoș și Chinezu`, am stabilit niște viitoare colaborări cu Alex și/sau Anamaria ( mai rămâne de văzut :D ) și am rememorat amintiri cu Andreea. Toate bune și frumoase și aștept cu interes viitoarele blogmeet-uri care se vor face, de data asta, cu și mai mulți bloggeri, ca să înviorăm cum trebuie nu?

Travel On!

 

Tramvaiul

Pentru că mie îmi place să ascult muzică în timp ce citesc un articol, uite aici!

Poate că asta ți-ai dorit. Poate că la altceva nu ai fost suficient de bun. Ok, poate că ai fost bun, dar nu era ceea ce îți doreai să faci. Poate că asta ai visat când erai mic. Sau poate că nu asta ai visat, dar inconștient, asta îți doreai să fi visat. Poate că tot ceea ce ai făcut până în acel moment, involuntar la prima vedere, a fost doar ca să ajungi aici. Sau a fost, totuși, ceva voluntar, deși încercai să ignori că ar fi vorba de așa ceva. Poate că tot ce ți-ai dorit, defapt, a fost să eviți normele sociale și să încerci să abordezi viața altfel. Sau poate, pur și simplu, așa a fost să fie, deși ești contrar ideilor de destin, soartă, noroc, ghinion…

Și uite-așa îmi invadează mie mintea, gânduri demne de o reclamă la Prostamol, de fiecare dată când îmi amintesc diferite momente din experiența mea ca ghid de turism. Și despre un astfel de moment vreau să vă povestesc în acest articol, un moment un pic mai altfel.

Totul începe de când eram mic copil și aveam o pasiune pentru tramvaiele din Brăila (da! Brăila are tramvaie și chiar mai multe decât Botoșaniul! sîc!). Îmi plăcea foarte mult să merg la bunica cu tramvaiul, pentru că traseul care ducea în cartierul bunicii, trecea prin Parcul Monument și era o adevărată splendoare să faci trecerea de la peisajul urban la peisajul natural, mai ales pe timp de vară. Plus că tramvaiele, atunci ca și acum, arătau ca niște buburuze mici și roșii. Pasiunea mi s-a înflăcărat când, la școală, profesorul de istorie ne-a arătat mai multe poze alb-negru cu primele tramvaie electrice din perioada interbelică, folosite în Brăila. Eram de-a dreptul fascinat și mă gândeam într-una cum ar fi să mergi cu un astfel de tramvai…

Anii au trecut, am ajuns în Iași la facultate și pasiunea pentru tramvaie s-a mai stins, pentru că na… știți și voi, facultate, alte pasiuni…😀 Până într-o zi de primăvară, când era plăcut afară, Soarele te încălzea subtil pe față și copacii începeau să prindă a verde,iar eu mă întorceam de la facultate și mă îndreptam spre căminele din Târgușor, cu treburi… de facultate. Mergând pe jos, pentru că era prea frumos afară să folosesc alt mijloc de transport, vechea pasiune mă lovește direct peste față! La propriu! Tramvaiul din pozele profesorului de istorie de la școală era chiar în fața mea, plin de copii veseli care țopăiau entuziasmați că se plimbă într-o jucărie mai mare. Numai că acum nu era alb-negru, era colorat în diferite nuanțe de verde și era mai frumos decât mi-l imaginam, când eram copil. Eram de-a dreptul fascinat și mă gândeam într-una, cum ar fi să mergi cu un astfel de tramvai…

Au mai trecut câțiva ani după această experiență, începusem deja să practic meseria de ghid, facultatea era pe terminate, chiria începea să crească și primeam, din ce în ce mai rar, pachet cu mâncare de acasă. Cu alte cuvinte, eram un pseudo-adult. În acele momente ale carierei, încercam să mă specializez, cât mai mult, pe tururi de oraș cu străini, tematice sau clasice și acceptam cam orice propunere primeam, ca să acumulez cât mai multe experiență. Într-o zi, colega mea Victoria, mă întreabă dacă sunt disponibil pentru un tur cu un grup de turiști austrieci și germani care au venit în Iași pentru o vizită de lucru la Continental și aveau puțin timp la dispoziție pentru un tur de oraș. Bineînțeles că după ce am analizat agenda și programările pe care le aveam în acel moment, o anunț pe colega mea, înainte să termine de vorbit, că sunt disponibil. Turul era în câteva zile și tot ce mai rămânea, era să-mi trimită un mail cu traseul și alte observații.

Primesc mail-ul, îl deschid și atunci mă lovește iar peste față! Turul cu austriecii și germanii, nu doar că era unul tematic despre Iașiul interbelic, mai era și cu tramvaiul!!! Ăla vopsit în nuanțe de verde, în care țopăiau copiii în acea zi de primăvară din Copou! Vă puteți imagina cât de fericit am putut fi în acel moment? Eram ca unul dintre acei copii țopăitori.

Totuși, momentul de profundă fericire a fost, evident, în ziua turului, când, în timp ce stăteam în stația de tramvai Târgul Cucu, îmbrăcat la cămașă, sacou și papion, alături de turiștii mei, îmbrăcați și ei de asemenea cu aceeași ținută, închiriată de la Teatrul Național pentru a intra mai ușor în spiritul tematicii interbelice, apare și tramvaiul interbelic vopsit în nuanțe de verde. Nu doar că mi se îndeplinise o dorință, dar faptul că urma să fac un tur de oraș, ca ghid de turism, într-un tramvai de epocă, cu turiști străini, îmi demonstra că sunt pe drumul care trebuie și că nu trebuie să-mi fac griji. Nu știu dacă altă meserie, mi-ar fi oferit aceeași satisfacție…

A fost, probabil, unul dintre cele mai bune tururi pe care le-am făcut ca ghid. Nu doar că am trecut peste faptul că tramvaiul făcea foarte mult zgomot și trebuia să țip, efectiv, la turiști, dar am făcut-o tot timpul cu zâmbetul pe buze. Mi s-a îndeplinit o dorință, mai sunt și altele, dar am răbdare, sunt pe drumul care trebuie!

Travel On!

7 motive să fii ghid de turism!

Pentru că mie îmi place să ascult muzică în timp ce citesc un articol, uite aici!

12234875_764050597040508_1635814625711039673_nAm avut ocazia să vă povestesc, până acum, despre prima mea experiență ca ghid sau despre alte experiențe de-ale mele ca ghid, dar niciodată nu mi-am pus problema să mă gândesc, măcar pentru un minut, să vă povestesc care ar fi motivele pentru care încă mai practic meseria asta? Și cu cât mă gândesc mai mult, ele devin din ce în ce mai numeroase, așa că o să încep să vă înșir, mai jos, principalele motive pentru care, încă îmi doresc să mă mai bucur de viață!

1. Călătorești mult

Primul și probabil, cel mai important motiv pentru care te-ai băgat în toată treaba asta de la bun început. Faptul că ai ocazia să vezi orașe, regiuni, plaje, munți, țări pe care doar le visai înainte, spune multe și sunt puține meserii care îți creează oportunitatea de a vedea lumea, însoțitor de zbor, pilot de avion, soldat, agent de distribuție, etc, dar nici una nu se compară cu cea de ghid de turism, pentru că, dacă la celelalte ai ocazia să vezi orașe, regiuni, plaje, munți, țări, ca ghid ai ocazia să și înțelegi ce vezi. Defect profesional să-i zicem.😀

2. Cunoști oameni noi la tot pasul

Fie că vorbim de turiștii pe care îi ghidezi, de șoferii de autocare, de recepționeri, ospătari, bucătari, vânzătorii de suveniruri, manageri de hotel, paznicii de la obiective, ghizii locali ș.a.m.d., fiecare îți oferă oportunitatea să înveți ceva. Ajungi să legi prietenii noi, iar cu unii păstrezi legătura și mai departe până în punctul în care ajungeți să ieșiți
împreună la o bere să depănați amintiri.

3. Ești într-o continuă dezvoltare

Meseria de ghid de turism îți provoacă un obicei de care devii dependent. Obiceiul să citești! Dacă înainte să devin ghid, singura ocazie în care citeam ceva de bunăvoie, era atunci când citeam eticheta producătorului de pe sticla de bere, o dată ce am început să practic meseria asta, am ajuns să citesc din ce în ce mai multe cărți, articole, postări, ghiduri turistice, care au legătură cu ce fac sau nu. Indiferent că are legătură cu vreun obiectiv turistic sau e pur și simplu literatură contemporană, cititul nu face altceva decât să mă dezvolte continuu.

4. Primești recunoaștere

Nimic nu se compară cu un rând de aplauze frenetice acompaniate de zâmbete sincere la sfârșitul unui tur. Este dovada cea mai clară că ți-ai făcut treaba bine. Iar senzația? Senzația este asemănătoare cu cea pe care o au artiștii la finalul unui concert și publicul aclamă în picioare prestația. Eu ar trebui să știu că sunt un rockstar în timpul meu liber, ceva în stilul lui Ștefan Bănică. Juniorul!

Să zicem, totuși că, pentru un ghid, satisfacția cea mai mare nu este că primește aplauze. Să fim serioși, decât ori n-am aplaudat din complezență? Dar când turiștii țin să-ți mulțumească personal pentru prestație, atunci stima de sine ajunge la Level 1000!

5. Înveți să-ți faci bagajul mai repede

Vă rog să luați în serios această chestiune! Eu aveam o problemă, moștenită din familie cred, în care reușeam contraperfomanța să îmi fac bagajul într-o zi întreagă! Bine, poate exagerez puțin, dar oricum îmi lua extrem de mult! Astăzi, pot spune că am ajuns la performața, să îmi fac bagajul cu 10 minute înainte să plec pe ușă. Și acest lucru chiar este un motiv pentru care vreau să continui să fiu ghid, ca să nu mă dezobișnuiesc, pentru că un timp mai mare petrecut să îți faci bagajul este egal cu un stres mai îndelungat și nu e bine să mai adaugi un extra de stres înainte de un tur de oraș sau o călătorie!

6. Mănânci din ce în ce mai des la restaurante

Pentru mine este un motiv foarte bun, pentru că îmi place să mănânc la restaurant și să degust din feluri diferite de mâncare, iar ca ghid într-o excursie, ai ocazia să faci asta foarte des. Cu cât călătoria turiștilor este mai lungă, cu atât este mai bine și pentru gurmandul din tine!😀

7. Înveți valoarea timpului

Dacă este ceva mai prețios decât banul, atunci vorbim de timp sau cel puțin așa am citit în postările lui Poptamaș. Nici n-ai idee ce repede trece timpul, din momentul în care ai reușit să te prezinți turiștilor, să spargi gheața și să te cunoști mai bine cu ei până în momentul în care trebuie să îți iei la revedere și să le mulțumești. Ajungi să apreciezi mai mult timpul petrecut cu fiecare grup, mai ales dacă vorbim de o excursie mai lungă, de 3-4-5-6 zile, pentru că dacă turiștii simt că îți face plăcere să fii alături de ei, te vor îndrăgi și mai mult! Partea proastă e că tot o să-ți pară rău că se va termina mai repede decât ai crezut…

And there you go! 7 motive pentru care e bine, e frumos, incitant și provocator să fii ghid de turism. Și astea nu sunt decât o mică parte din listă…

Travel On!

Ghidul este la fel de bun ca documentarea pe care o face.

Pentru că mie îmi place să ascult muzică în timp ce citesc un articol, uite aici!

Și iată că am intrat și în 2016! Cu bine, sper, pentru toată lumea, indiferent de greutăți sau probleme. Stați liniștiți, vor fi și în 2016 destule, doar nu credeați că o rezoluție sau un abonament nou la sală vă ușurează viața cumva?

sursa: fakevalley.com

sursa: fakevalley.com

Dar, continuând într-o notă veselă, aș vrea să vă expun, în rândurile care urmează, ceva evident și destul de logic, importanța documentării pentru un ghid de turism, înainte și după orice tur de oraș sau excursie. Este de la sine înțeles că priceperea unui ghid este conturată de calitatea informațiilor pe care le oferă. Atenție! CALITATE, nu cantitate! Să nu facem greșeala să credem că un volum mare de informații te face un ghid foarte bun. E ok să știi multe, dar e bine să te asiguri că ceea ce știi, este și corect și din păcate, de foarte multe ori, informațiile pe care le avem sunt greșite sau inexacte.

De cele mai multe ori, acest lucru se datorează faptului că nu verificăm sursa informațiilor, din obișnuință sau comoditate. E ca și cum citești un articol pe net despre Căile Ferate Japoneze (nu cred că se numesc așa, dar mă rog…) care țin activă o linie ferată doar pentru un singur pasager, o studentă (sau elevă) care studiază într-o altă localitate. Bineînțeles, că te mișcă până în străfunduri această informație și devii hiper agitat să o transmiți mai departe prietenilor tăi sa le arăți cât de bine informat ești tu și cel mai probabil prietenii tăi te vor aprecia pentru străfunda informație cu care i-ai lovit și vor șerui și ei mai departe informația, fără să se documenteze, bineînțeles. Dar întotdeauna este unul, ăla pe care nu-l suportă nimeni că se crede prea deștept și care, în ignoranța lui pentru societatea noastră, verifică informația. Caută surse, intră pe site-ul oficial al CFJ (sună bine totuși), traduce din japoneză în engleză și din engleză în română și descoperă realitatea! Că informația este falsă! Sau mă rog modificată, ca să pară mai dramatică.

Acum, dacă pe net, o astfel de obișnuință, nu produce mari pagube, că doar prietenii tăi au fost fraieri că nu s-au documentat, în meseria de ghid, o astfel de greșeală te-ar putea costa destul de scump, dacă dai de un turist foarte bine documentat. Ca ghid este indicat să știi, cu cel puțin o virgulă mai mult decât turistul, pentru că altfel, cum îți justifici investiția? De ce te-ar mai plăti un turist, dacă nivelul tău de informații nu-l depășește pe-al lui? E ca și cum Halep l-ar angaja pe Hănescu să-i fie antrenor…

Dar cum faci să ai o documentare corectă și de calitate? Păi, citești…Mult… Și o faci constant, nu te oprești, pentru că știi ce se spune nu? Cartea e gantera creierului tău și așa cum ți-ai făcut un abonament nou la sală, așa îți poți face și unul la Biblioteca Județeană.😀 Și e bine să nu te rezumi doar la cărți, sunt și articole online destul de bune și interesante de pe site-uri apreciate și de profil care îți lărgesc aria de cunoaștere.

Și ca să închei în glorie, uite mai jos o listă de variante și posibilități de documentare pe care eu le folosesc în pregătirea mea:

  •  Wikipedia

Staaaai, nu mă critica încă! Ascultă-mă un pic! Wikipedia este bună, nu pentru informațiile scrise de oricine acolo, ci pentru referințele de la sfârșitul articolelor în urma cărora îți poți face o listă de cărți, pe care să le cauți la Biblioteca Județeană, după ce îți faci abonament.

  • Site-uri sau publicații online de istorie

Un exemplu foarte bun în sensul ăsta ar fi Historia, un site românesc foarte bun cu informații corecte și editori foarte documentați. Plus că directorul publicației e Ion Cristoiu. Imaginează-ți, de fiecare dată când citești un articol că ți-l narează Ion Cristoiu și deja îți face ziua mai bună!

  • Video-uri 

Pe Youtube sau pe alte site-uri (primării, televiziuni locale) găsești foarte multe informații despre orașul tău. Un exemplu pentru Iași, ar fi videoclipurile făcute de regretatul scriitor Ion Mitican pentru Tele M. Găsiți o parte din ele pe Youtube iar pe restul le puteți vedea pe Tele M, de luni până vineri de la 09:30!

  • Bloguri de travel

Sunt foarte mulți bloggeri la noi în țară care îți oferă mai mult sugestii și recomandări și mai puțin informații istorice, povești sau legende despre locul pe care îl vizitează. Mie personal îmi plac foarte mult cei de la Ghiduri Turistice și Drum Liber pentru că îți prezintă și povestea locului, nu doar imaginea!

  • O simplă vizită la Bibliotecă

Nimic nu face mai bine la suflet decât să citești o carte. Bine poate un pahar de vin alb demisec, dar poți să le combini pe amândouă și deja ești în rai! Încearcă, totuși, să nu faci combinația asta la bibliotecă. Că tot veni vorba de cărți, recomandarea mea este să citiți cărțile lui Mitican despre Iași, le găsiți la BCU și sunt foarte utile pentru ghizii care sunt la început.

Acestea fiind expuse și spuse, spor la documentat și un an nou cât mai prolific! Și lăsați-o mai moale cu CFJ-ul da?

P.S.: Mi-am adus aminte de o întâmplare amuzantă în timp ce scriam articolul ăsta. Eram pe la începuturile mele de ghid și am avut un tur de oraș cu un grup de elevi de liceu, printre care și un profesor de istorie! Exact! Pot spune că n-am mai primit niciodată atât de multe priviri urâte de la o persoană ca în acele momente. De apreciat faptul că nu a comentat nimic pe parcursul turului, dar la sfârșit m-a tras deoparte pentru câteva indicații. Mă simțeam ca Hănescu…😦